soare intr-un fel

sunt singura?
nu, nu..
sunt cu el!
cu gandul meu,
azi ma joc intrun fel,
eu ii zambesc
si el imi zambeste
e vesel,
ma poarta usor 
parca,
in o dulce poveste.
azi nu-l fortez
cu altele mai grele,
cum le primesc uneori
din cele mai negre, 
nici ochii mei
nu dau voie,
sa-l doboare,
cum fac de obicei
azi, acum..
ma silesc sa-l visez.

azi este timp 
pentru el,
e pentru noi doi
ii dau atentie
il privesc 
si el ma priveste..
cu nostalgie,
ii spun ca "iubesc"?
iar el atat de gingas
ma infioara,
vrea sa-i vorbesc
ma atinge cu raza lui
calda, usoara..
tot ma intreaba,
de ce ii zambesc?
eu ma jenez,
si nu stiu ce spun,
el ma roaga sa-l cresc
sa-i raspund..

il am cu mine
in palme il tin,
atat e de firav
e colorat
cuminte si viu..
ma intreb,
ce-o fi oare?
iar el..
tot ma indeamna
cu zambet de soare
cu el in o lume
ma i-a strans de mana,
cu un alint
ma striga pe nume..

azi sunt doar cu el
cu gandul meu,
am cer fericit
mult soare intrun fel.
el patrunde
cu soapte alese
ce gand ciudat..
ma cuprinde,
ce drag imi este..
ma copleseste
si tot imi zambeste..

mai lipseste ceva..

nu e deajuns,
sigur ca nu..
mai este nevoie, 
asta inseamana 
ca nu e cuprins.

nu ai nici foame 
nu e nici sete
gandul acelasi ramane 
ochiul cauta mangaiere
sufletul sa ierte..
si inima iti cere,
si poate nu-s multe,
dar e nevoie, 
nu ai deajuns..

privesti departari
si printre ele
doar lacrimi 
inca tot cauti
motivul?
"aproapele",
nu e atins..

încerc, doar..

ascult suflarea..
la un moment nu vreau sa o aud
e greu de luminat tacerea,
si ceasul a oprit.
il masor cu privirea
in timp, si el
ma priveste mut..
in noapte-s?
culeg
fara carari de sperante
vise,
in care intunericul
nu conteneste
sa invinga 
lumina,
cu raza
timpului care
incearca a fi..

..si timpul a obosit

cerul e obosit 
de strigate
care sunt crescute
de un pamant
gemand a seceta
inbracat in rani
nevindecate
si invelit 
in tristeti albe
calcate adanc
in urme
de lumi..
atat de obosit,
lovit de nori negri
care-i scutura 
fruntea de roua
rece si picura
pustiit de vant
se deschide 
si ploua..
curge o mila
si cade balsam
pe dureri
rasadite de oameni
ingropate in pamant..

...o ultimă dorinţă

pare ca am obosit
sau poate nu..
nici nu mai inteleg
nu pot
nici gandul,
nu stiu sa-l culeg
deconectand..
privesc inca odata
fiintele dragi 
si le ating cu degetele,
inca mai plang..

oare cine-i mangaie cald?
..greu e timpul 
ce m-a departat
oare cine le spune cuvantul?
in alinare bland..
ramane in mine pustiu
doar un gol
e trecut de unu
si-i noapte,
e tarziu.. 

gasesc un colt
intre patru pereti
ma las in genunchi
si spun " Tatal nostru"
de cateva ori
repet..
pe rand pentru ai mei
pentru toti..
inca o ruga mai spun
"rog.." 
si o plang
apoi as vreau sa adorm.

inchid monitorul..
e intuneric
mai las pianul 
jos la bara
cate o clapa
pe rand sa-mi cante,
canta si o vioara
atat mai canta..
pe struna amara.

inchid ochii,
ma ineaca o apa
se revarsa
pe fata
mai am o ultima dorinta
sa ma trezesc in zori
in dimineata
acasa..

lumea plina cu poeti

-ce faci?
ma intreb,
-citesc nu vezi,
tot mie imi raspund,
"..cat de frumos a scris.."
-si tu?
-ce eu?
- cand scrii si tu un vers???
- taci! ca citesc!
nu toti, pot fi poeti!
uite aici..un om se zbate
pentru o schimbare in tara lui,
si scrie multe cu dreptate,
merge atent pe drumul lui.
-si tu?
- ce eu?
eu le ctesc la rand,
cum stiu..
mai comentez, 
fac plin si gandul meu
succese le urez!
uite si aici..
e trist si e tacere
un numar de telefon
nu poate fi cules,
nu e curaj..
-si tu?
- eu..
nu-l am nici eu..
as vrea sa o ajut..
mi-e aproape si mi-e draga
desi nu o cunosc..
la inima o simt ca-i calda..
uite, asculta mai departe
totosi gandesc.. 
e greu sa faci o carte..
mai jos citesc 
inca-un poet
tot scrie multe
a suparat si mustele, 
apoi omizile l-a suierat
si acum 
zambesc si il citesc usor
imi place 
e cu mult umor!
-si tu?
- ma inebunesti!
nu toti se nasc poeti!
i-a vezi inca mai este-o fata
si scrie multe si de toate
sa stai in pat
si sa ajungi departe
si nu scriind, ci innot
vezi lumea cum a ajuns
sa poata? 
la inceput mai greu citeam
sa o inteleg
acum pare mai simplu 
odata si eu asa gandeam..
-si tu?
- uite si-s multi, da, taci odata!
sunt ocupata!
si aici e imposibil sa nu trec
uite baiatul ist,
cat de frumos a asternut
si scrie bine vers..
vai si aici.. e in engleza
daca nu gresesc,
au terminat cuvintele in romana
si au trecut la alta limba,
chiar si in franceza
penita o manuiesc!
-si tu?
-crezi ca nu as scri si eu?
in italiana am sa incerc!!!
nu.. 
acum doar citesc..
vezi lumea-i plina de poeti!
- si tu?
- ce eu? 
eu nu-s poet!
crezi ca e lucru mare,
sa fii poet fara talent?
ma bati la cap de dimineata
si tu, si tu???
iar eu sunt ocupata
inca citesc!
dar tu icapatinata
..asa..hai.. hai odata..
sa scrim si noi un vers..

cu mine..

va fi o zi, cîndva..

sa te întîlnesc

am nevoie, sa vorbim

va fi zi si am sa te gasesc

acasa..

sa stam împreuna pe treptele vetii ce s-au scurs în noi
da..vreau sa te întîlnesc
sa-ti spun de tristetele si dorurile cu care te-am apasat
nemultumirile si nedreptatile
nereusitele mele
si de GRESELI!
care le-am facut eu,eu si tu...

am sa-ti povestesc de calea mea dura
oarba
de caderi
de singuratate si dureri
as vrea..

sa te opresc,sa nu te pierzi..

vreau sa te invat sa crezi..

sa te protejez de rani,

sa îti arat adevaruri

 vreau sa te tin strans de mîna..
sa îti arat calea fara greseli
o cunosti?
sa te opresc in caderi..

nu  pot sa plang..

"nu.. nu vreau sa gresesti cum eu!
nu, nu te las!
cearta-ma! striga la mine !!
apoi plangi..sa plangi.. e bine sa plangi..
apoi sa taci..
am sa tac si eu.. 
va fi o zi, cîndva..
am sa te întîlnesc
am nevoie, sa vorbim, am nevoie de MINE..
va fi zi si am sa te gasesc acasa
am nevoie...

pământul se roteşte

întro zi, un om m-a oprit
şi mi-a zis
- priveşte,
"Pământul se roteşte!"
am oprit,şi-am privit:

am văzut cerul senin,
soarele mândru, lumină din plin
o ploaie înceată,un curcubeu
un copil alerga, jucându-se pe cer 
cu un zmeu.

am văzut, case înalte,oraşe
mii,etaje crescute la ceruri ajunse,
copaci pe margini de drumuri, câmpii,
munti,păduri dese şi podgorii 
cu vii. 

auzit-am cum murmură-n cânt usor
apa limpede a unui izvor,
văzuta-m oceane întinse şi mări,
am văzut înmugurite 
primăveri.

am văzut copil în familie cum creşte,
o mamă bucuroasă ce fiul îşi-ntalneşte
doi tineri pe-o bancă stăteau
legământ în dragoste 
încheiau..

am văzut sărbători înbelşugate,
mese pline,în armonie bogate,
întîlnit-am cu ochii lume multă
grăbită, mii, milioane 
la sută.

am văzut si-o pisică
prindea un fluture, se juca..era mică,
auzita-m cum se desface o floare,
doua ganduri în zbor desenau
mărgăritare.

am văzut cum într-un lăcaş sfânt,
o lumină aprindea un bătrân, se ruga..
în genunchi se lăsa 
la pamant.
am văzut,credinţă
fericire,dragoste,
bucurie, pace,vise,liniste
am văzut,Viaţă.

apoi am mai văzut..
cum pământul urlă cutremurat,
oraşe distruse,
ruine
lume fără de case,
cimitire pline.
ape mari,
inundaţii,
puternice vânturi
copaci goi,
loviţi, striviţi de ploi
toamne târzii,
dezamăgiri.
un tânăr singur pe bancă
un copil orfan de maică
boli, dureri,frică şi foame
violenţă,războaie
răni,strigăte,sânge
am văzut nu o inimă cum plânge..
lacrimi,singurătate,
tristeţi, suferinţi
am văzut,Moarte...

întro zi un om m-a oprit,
şi mi-a zis,
- priveste!
am tacut, ochii în lacrimi obosiţi, am inchis,
-ştiu.."Pământul se roteşte.."

lupus

nustiu ce e,
oare e boala..
si de ce doare?

ciudat..

ma arde!
ma invinge oare?
ce inseamna "a fi invins?"
vreau sa le astern in cuvinte
nu incape,
e fara cuprins..

o boala imuna
ma condamna..
inainteaza,ea poate..
viteza ei,
fug dupa ea la inceput sa ajung..
parcursul sa-l schimb,
pe drumul unde am fost,
si eram..

nu pot!
m-a atins unde am cazut
unde nu mai credeam..
ma fura,
imi fura cuvinte
ce boala cutanta,
strig stop!!!

un lup atat mai urla-n mine
ma rupe!
ma frige..cu ochi de foc,
ma cuprinde..
ma stinge..
ce boala ciudata..
de unde???

patru candele

(auzisem si eu de cele patru candele,
am indraznit si eu sa fac un vers..)

in linistea serii
ardeau patru candele,
ce lent se consumau 
am stat sa le ascult in taina, ce vorbeau..

- eu sunt PACEA-una din ele spunea,
oamenii insa, nu pot sa ma mentina
o lupta e existenta mea,
raman sa desenez doar pasari sa vina

se stinge candela.. fara lumina

-eu sunt CREDINTA - o alta spunea
oamenii nu vor sa stie de forta mea,
simt ca nu sunt necesara deja..
devin a fi mai mult nimic in lume

se stinge..si ea, cu puternicul ei nume.

-eu sunt DRAGOSTEA a treia spunea
nu pot sa fiu, pentru a continua
nu am puteri, raman doar a visa
oamenii nu-mi dau importanta 

se stinge.. si ea,usor fara viata

fiind si..ascultam pan am ajuns
sa inteleg, ca gandul nu-mi putea sa stea ascuns,
striga la mine, sa le vorbesc, 
candelelor ce le priveam cum se topesc..

-ce faceti.. VOI.. de ce va stingeti?
am teama de intuneric, va rog, ramaneti..
si lacrimile se grabeau sa cada
din ochii mei, sperand lumina sa mai vada..

ma auzi cea cu lumina, candela, o alta..
ea mi-a vorbit cu voce inalta,
- nu plange, nu-ti fie frica, cu tine sunt!
eu niciodata nu ma sting!

- eu sunt SPERANTA! ,
ia-ma in mana, cu inima ta..
surorilor mele da-le prin mine viata
sunt in Pace, in Dragoste, si in Credinta.
sunt lumina ta!

lipsă de speranţă

imi aud vocea tacuta si pierduta 
plina de disperare, 
cuvinte de indiferenta.. 
acel gand in mintea mea devine si el rece 
fiinta umilita 
fara de speranta, 
raman sa simt mirosul 
din toamna vetii, 
un zbucium crunt al existentei..

Somnul

somnul mă aşteaptă mereu..
 nu pot să privesc în jurul meu,
lupt si poate trec plangand
nu inteleg nimic,
mă acoper cu ranile niciodata inchise,
somnul ma asteapta..

ma intelege, e primitor..

totul se schimba, se misca,

dispare

nu pot sa trec de doua ori pe acelasi drum..

florile mor,
frunzele cad,
capacii se usuca
vantul aluneca,
apele curg,
totul e trecator..
cineva ma asteapta,
ma asteapta somnul, mereu..
poate sa am frica de el?
nu..frica de el, nu izvoraste din mine
din mine e dorul si nostalgie
ma las fermecata de el
ma asteapta neschimbat, neintimidat, egal
tot ce nu am curaj peste zi
tot ce iubesc sau urasc
tot!
infloreste in somn,
creste.. exista..
ma dezvalui in fata mea 
eu cea reala, mai adevarata decat in trezire,
cu nuante si mai exacta,
o demascare severa si placuta
dureros sau nu..
vine visul,
cea mai profunda meditatie a mea,
ar fi destul sa murim..
ca tot ce n-am indraznit sa gandim,
sa recunoastem, sa iubim..
sa se intample!
pot retrai viata in o alta versiune
ma asteapta somnul,

Iartă-mă

iartă-mi tăcerea, în liniştea ochilor,
iartă-mi tristeţea, în albul durerilor
iartă-mi păcatul, greşit în taină
iartă-mi suflarea, înceată în teamă

iartă-mă pentru tot,
ce sunt şi am fost..
pentru lacrimă şi durere,
pentru zămbet şi mîngîiere.

iartă-mi tu gândul, născut şi crescut în mine,
iartă-mi cuvîntul, rostit şi mut pentru tine,
iartă-mi tu timpul, trecut şi pierdut,
iartă-mi şi dorul, plîns şi durut.

iartă-mă pentru tot,
pentru atunci când nu pot..
pentru dorinţă şi vis,
pentru iarna în părul tău nins.

să nu vii, că nu sunt gata!

hai să ne-telegem moarte
să nu vii te rog în noapte,
nici la răsărit de soare,
să nu vii nici în zi mare.

să nu vii, că nu-s acasă
tu mai vezi de a ta coasă
poate că.. a ruginit
trebuie, multtt de ascuţit.

tu mai pleacă în ospeţie
pe la cei din cimitire,
stai acolo ani vre-o doi
eu să-mi caut de nevoi.

ia-ţi vacanţă mai tarziu
să mai bântui prin pustiu,
că acolo bine tareeeee
ai să te brozezi la soare!

şi concediu poţi să-ti iei
din cont propriu de vrei,
că te văd cam fără viaţă
te-ai tras tare mult la faţă! 

eu te sfătui,crezi.. mă tem?
cu tine nici nu ma leg,
tu cat timp te-i odihni
eu un pic oi mai trăi..

să nu vii, că nu sunt gata,
nu-s acasa,inchisa-i poarta.
nu e nimeni,vii degeaba!!!
acum nare nici un sens,
sper că noi ne-am inteles?..

condamnată

lasă-mă..
haină eşti!
nu eşti a mea,
îmi eşti străină.
lasă-mă, să mai trăiesc,
sufletul încă nu-mi cere
să-l odihnesc..

o lacrimă tremură în ochi
voind să cadă
unde nu mai pot
şi tot nu poate,
sărată-i,
privirea-mi rămâne oarbă,
seacă..

oare voi fi împinsă
pe poarta neagră
căt de curând decăt se poate?
oare..
în urma mea 
ce va rămâne?
cerul înalt cu multe stele,
soare,
flori, 
fiinţe scumpe..

iar vântul,
vântul ce-mi va aduna?
ploaie..
frunze şi uitare?

cuvinte

nimeni nu le-a văzut 
trecând 
vreodată din gură în gură,
prea frumoase sau chiar dure, 
împreună  
sau chiar şi singure,
fabricate
din senzaţie 
născute din gândire 
şi apoi comentate. 

cu ele sunt pline 
cărti şi ziare, 
sărace sunt unele,
unele abundete fără măsură,
omul,
nu ar putea fara ele. 

unele au greutate 
suficientă pentru a zdrobi,
altele sunt violente 
pentru 
a deschide inima, 
lăsând zgârietură.

omul continuă să le asculte,
pot fi apreciate sau aruncate,
în vânt
citite,
pot fi spuse de oricine, 
de un profesor universitar,
de un copil 
sau chiar de un ţăran,
toate-s
doar cuvinte.

sunt om

ce ma priveşti atât străine?
nu sunt un om,nu sunt ca tine?
poate am haina mai purtată,
e veche-n ani, dar e curată.

iar mânile mi-s de muncă obosite,
le ascund,să nu le vezi bătătorite,
şi mersul mi-e plecat,
de greu mi-i spatele apăsat.

poate privirea mea-i mai tristă
cu ochi frumoşi? ..secaţi,
săracă sunt în avuţii,
nu am nici bani,nici aur, bujuterii

nu am castel, nu am nici vile să le număr,
şi nici maşini,n-am ca să-mi cumpăr.
săracă-s eu,nu sunt ca tine,
dar sunt un om, străine..

la masă n-am bucate alese, mânânc tot pâine,
aceaşi pâine, ca şi tine.

azi ratacită-s, cu trupul pe al tău pământ,
iar sufletul rămas unde mi-e totul sfânt,
străină sunt în ţara ta, la capăt de lume,
dar sunt bogată..am plai frumos cu dulce nume.

cu oameni harnici, muncitori
mai blanzi ca tine, mai primitori,
cu doine si cu codri desi
cu hore in sate si obiceiuri stramosesti.

am casă parinteasca, vatră..
am şi un nuc bătrân în poartă,
am sfintele icoane - mamă, tată,
am frate şi o soră dragă,
cu toţii să mă întorc, aşteaptă...

am şi comori, ai mei copii,
care n-au preţ, îmi sunt şi aur, şi bujuterii
nu sunt mai scumpe în lume avuţii,
bogată-s eu,nu sunt ca tine,
şi sunt un om, străine..

plec sufletul spre tine

şi dacă azi mai sunt,
între pămînt şi cer
mi se adună braţele în rugă
ne iartă,Doamne.. 
doar atât iţi cer
şi dă-mi o linişte în suflet

iar dacă ruga mea spre Tine,
se va opri,fără puteri
s-o laşi te rog să plângă,
bolnavă e, 
în doruri şi dureri.

s-o laşi să plângă..
mi-e trupul secetă în patimi,
iar sufletul rănit de suferinţi
să o primesti..
unde a oprit,
iertarea Ta, cu forţă să inunde.

plec sufletul spre Tine
încă un strop,
ne iartă Doamne,

rog..

"ai mila de mine…" vreau să ma apropii cu umilinta, apelând nu la drepturile mele ci la îndurarea Ta.
 să mă apropii de Tine cu teama, dar şi cu speranţă, pentru ca Tu esti un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni,

" sunt pacatosă", recunosc şi am disperata nevoie de ajutor..

mă pierd

sunt căderi care intradevăr dor, iar calea spre a te ridica e dură

oare e urmarea caderii omului din rai sau urmări ale păcatului,pedepse pentru pacate?
mă strădui să le primesc cu rabdare..
văd in fiecare zi cum se inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile de tot felul si moartea.

pentru ce este atat suferinţă pe pământ?

îmi geme sufletul,
şi creşte,
o lacrimî scăldată-n dor,
în suferinţă şi tristeţe,
mă înec…aş prefera să mor.
simt inima în piept
cum plânge,
bătăi mai grele şi mai rare,
devin mai reci cărările de sânge,
mă înec…aş căuta să pier.
unde încape atât moarte în mine?
mă rătăcesc în gânduri
şi mă pierd,
cuvintele sunt mute,
un stol de litere-mi apare
nu pot să le culeg,
nu reusesc să aranjez în rânduri
mă dor.. nici ele nu mă-nteleg.

dorul

dorul mă omoară,
mă duce spre ţară,
la plai natal şi sfânt,
la baştină, pe acel pământ…
mă doare dorul, îl văd în tot,
unde-am crescut, copil am fost
la casa părintească, vatră,
la nucul cel bătrân din poartă..
mi-e dor de mamă şi de tată,
mi-e dor de fiu,
de fiica mea, e dorul viu.
mi-e dor de soră şi de frate
- ce grea mai eşti, străinătate!!!
trebuia sa plec departe? 
să înţeleg ce este dorul, să-l cunosc
să-l sufăr şi să-l trăiesc?
mi-e destul să trec cu gândul,
şi zbor acasă,zbor ca vântul
pe lângă ape mari şi adânci,
pe lângă munţi înalţi şi stânci,
pe drumuri fără de sfârşit,
pe lângă timpul greu trecut,
ce lung e drumul,
şi greu e dorul,
dar încă zbor,
la poarta casei mele să cobor,
off…cât mi-e dor,
mă aşteaptă mama albă prag
cu ochii şi inima ei tristă,
şi tata alb,tacut…
al meu amar…
îmi bate în piept mai rar,
aud cum plânge al meu suflet
perdut şi rătăcit,
şi plâns de dor,
bocit..

ignoranţă

aş vrea să întâlnesc un Înger
şi să-l întreb,
ce poate fi altul,
decât infinitul?
dacă în dimineţi lacrima,
e roua cu care plânge pământul?
daca din suferinţă,
îşi peirde frunza,copacul?
daca e dat cu sens viaţa omului?
să-l întreb,
daca cad stele,suspină inima cerului?

să-i spun,
să nu-mi deschidă aceste taine,
pentru că, ingnoranţa, e o parte din lume.

libertate

orbul care vede,
un om surd care aude,
un mut care ţipă 
o pasare, 
ce zboară peste apă
răsărit de soare 
în privire,
gâze..

dacă mai întreba de ce gâze, nu aş avea răspuns...

învăţ să mor

am învăţat să mă nasc,
am învăţat să văd, 
am învăţat să ascult, 
am învăţat să merg, 
învăţ să trăiesc 
am înca de învăţat 
să zbor,
toate le învăţ,

ca într-o zi,

să mor.

orbi

oamenii sunt 
prea orbi,
pentru a  realiza 
că sunt orbi.

dar tu de ce plângi?

- de ce plângi?
am întrebat eu cerul,
"pentru că sunt singur",
mi-a răspuns
-de ce plângi? 
am întrebat apoi
copacul de lîngă mine,
"pentru ca eu aş fi vrut să fiu cer"
mi-a zis,
"dar tu de ce plângi?",
m-au întrebat frunzele copacului
şi păsările cerului.
am tăcut şi am plecat...
plângeam pentru cerul
şi copacul din mine.

gânduri

cum râuri curg ,
de undeva izvorăsc,apoi se duc,
pe ape de cuvânt,
cuvinte care cercăm să le spunem,
viaţa care cercăm s-o înfruntăm,
speranţe în care mai credem.

uneori ele ne adâncesc în amintiri
alteori în viitor
în ceia ce va fi 
sau în ceia ce a fost ieri,
ne urmăresc în albul zilelor
deseori 
în insomniile nopţilor.

uneori prieteni,
alteori duşmani
mereu sunt cu noi,în această clipă
şi tot timpul,
câte o dată curg şi în somn,
cresc,ne dezvăluim în faţa lor
poate mai reali, 
mai adevăraţi decât în treziri.

uneori ca nuanţe,
cu demascări severe 
alteori, sunt profunde meditaţii
ar fi destul să murim,
ca tot ce-am îndrăznit să gândim,
să nu se mai întîmple..

(uneori ele nasc vers
alteori
sunt lipsite de sens.)

prea târzii

azi tristeţea 
mi-a împrumutat 
rochia ei cusută
din resturi de viaţă.

întoarsă pe dos
nu are margine
recele pătrunde la os
înăuntru e lipsit de pace.

lacrimi calde cad
pe rănile adânci,
ard golul lăsat
croită-i stângaci.

descopar în oglindă 
doar riduri,
care nu se mai vindecă, 
nici cu visuri.

durerea prevesteşte 
furtuna,
care aduce doar tristeţe,
neîncetat în ciocnirea
cu viaţa.

vremea ne lasă tarzii.... devenim prea tarzii,  desi..diminetele le trezim devreme, suntem prea tarzii sa grabim uneori,  sa privim oglizelor..prea tarzii pentru a visa primaveri, prea tarzii sa traim pentru noi..